Te numeri printre cei care pentru o restanta au ajuns in lista Biroului de Credit si acum vrei o refinantare?

Atunci stii ca se acorda credite mult mai greu cand te afli in baza de date.

Dar nu e totul pierdut deoarece exista o solutie prin care poti lua credite cand esti in Biroul de Credit. De asemenea poti accesa o refinantare daca ai un imprumut in derulare.

Cand te lovesti de refuzul la banci incepi sa cauti o solutie alternativa pentru rau platnici.

Nu cred ca e greu de gasit. Cu totii avem internet. Si stim sau macar am auzit despre institutiile nebancare.

In prima faza poti aplica la banca pentru un credit cand esti in Biroul de Credit. Daca te accepta foarte bine, inseamna ca nu ai intarziat foarte mult.

Dar daca primesti raspuns negativ de la banca, ca si in cazul meu, atunci ce poti sa faci?

Te indrepti catre o institutie financiara nebancara care acorda credite cand esti inregistrat in Biroul de Credit.

Eu nu am avut nevoie de o suma mare de bani. De fapt a trebuit sa refinantez un credit luat de la alt ifn.

Eram deja in baza de date si aveam deci istoric negativ. Inainte sa iau de la ifn am fost si la o banca. Dar daca ai intarzieri pe o perioada mai lunga atunci trebuie sa iti platesti restantele si sa astepti sa fii sters din Biroul de Credit.

Sunt multe ifn-uri care acorda refinantare sau imprumut celor inscrisi in Biroul de Credit. Nu trebuie sa faci un efort ca sa vezi daca poti sa iei in situatia ta un astfel de credit. Aplici de obicei doar completand un formular.

Suma pe care o iei fara garantii bineinteles ca nu e la fel de mare ca la banca. Esti deja restantier si deci cine iti mai poate acorda o suma imensa imediat?

Dar cu banii primiti la un credit ifn te poti descurca pana primesti urmatorul salariu. De exemplu poti lua 2000 lei si poti achita un alt credit. Aceasta este o mica refinantare de care poti beneficia uneori fara sa platesti dobanda.

Exista si ifn care ofera 5000 de lei dar cred ca trebuie sa ai un salariu mai mare ca sa fii acceptat.

De asemenea sunt pe piata financiara si credite de la ifn fara verificare in Biroul de Credit, dar in situatia volatila de astazi este riscant sa iti pui locuinta gaj. De aceea cand ai istoric negativ si vrei refinantare sau imprumut cel mai bine este sa aplici la o oferta fara garantii.

Biroul de Credit a devenit o sperietoare pentru multi dintre noi. Cu atat de multe oferte de la ifn-uri e clar insa ca poti lua in numai cativa pasi o suma mica de bani.

Sunt multe persoane la fel ca si tine care au poprire pe cont sau istoric in Biroul de Credit si vor sa stie de unde pot lua niste bani in plus. In acest caz este cel mai bine sa se aplice la un ifn care acorda bani in mana sau care face deplasari la domiciliu.

Chiar daca ai achitat datoria la banca, informatiile despre tine raman 4 ani de zile in Biroul de Credit. Fiecare institutie de credit consulta si verifica baza de date si deci afla daca ai restante. Cu toate acestea exista ifn-uri care trec cu vederea perioadele in care ai intarziat.

Daca vrei sa afli ce scrie in Biroul de Credit despre situatia ta atunci poti cere simplu un raport printr-o cerere transmisa prin posta sau online. Asa poti calcula cand vei fi sters din baza de date, in cazul in care ai achitat datoriile intre timp.

Sunt persoane care s-au obisnuit cu faptul ca nu mai pot lua un credit de valoare mare si atunci aplica din cand in cand la un ifn. Pana la urma, cand bancile iti intorc spatele si ai nevoie de un imprumut nu o sa astepti la nesfarsit. De exemplu: ai o problema in gospodarie sau iti lipsesc niste bani de care ai nevoie? Poti gasi o mica rezolvare intr-un imprumut la ifn.

Cea mai mare problema a romanilor s-a constatat ca este lipsa responsabilitatii financiare. La un moment dat trebuie sa lupti totusi sa iti gasesti un echilibru financiar ca sa nu depinzi foarte mult de acesta imprumuturi.

Sigur ca o banca iti poate spune ca acorda credite si refinantari si celor din Biroul de Credit dar aici probabil ca va impune conditii specifice sau suplimentare. Daca vorbim de un credit ipotecar poate fi nevoie de un avans mai mare sau de mai multi codebitori.

In orice caz cand vine vorba de credit de nevoi personale pe termen scurt sau de o refinantare cand esti in Biroul de Credit, tind sa cred ca se poate rezolva mult mai usor la un ifn.

Trebuie doar sa iti asumi sa dai banii inapoi asa cum e descris in contract.

Sunt maxim de curios daca cineva a reusit sa primeasca credit sau refinantare rapida cand a fost inscris in Biroul de Credit? Nu ezita sa imi spui povestea ta in comentarii pentru ca eu am fost respins de fiecare data de catre banci din cauza istoricului negativ.

Am reusit sa iau o refinantare sau mai bine zis, un credit mai mare doar de la un ifn. Nu a venit cu condiii absurde si am luat, cum am mai zis pe blog, 2000 de lei cu istoric negativ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *